balaban
576 poze   46685 vizite

Despre iepuri

Bolile iepurilor de casa
Indiferent de varsta, iepurele de casa este predispus diferitelor boli infectioase, nutritionale, parazitare si micotice, precum
si diferitelor afectiuni de reproducere.
Bolile trec usor neobservate la iepurii de exterior, din cauza ca semnele sunt subtile. Detinatorii de iepuri de exterior care au murit spun adesea ca iepurele se simtea bine cand l-au vazut ultima oara, iar apoi “a murit din senin”. Printre bolile care se instaleazd rapid si nu sunt observate la iepurii de exterior se numara:
- Atacul de caldura (infierbantarea excesiva intr-o zi de vara, fapt care duce la moartea iepurelui).
- Pietrele la vezica urinara (incordare in timpul urinarii, posibil cu sange; in acest caz, este necesar examenul veterinar imediat. Si adesea operarea).
- Blocajul cauzat de par (blocajul digestiv brusc care adesea are semne subtile precum scaderea poftei de mancare, excremente mai putine sau mai mici, aspecte deseori neobservate in cazul iepurilor de exterior).
- Pasteureloza (o infectie microbiana care se evidentiaza prin scurgera din ochi si nas, dificultate si respiratie si care necesita ingrijire imediata din partea medicului veterinar).
Printre cele mai frecvent intalnite si cele mai agresive ca evolutie, la iepure se semnaleaza urmatoarele boli:
Boala hemoragica a iepurilor este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza cu predilectie iepurii in varsta de peste 50 de zile si care se caracterizeaza din punct de vedere clinic prin anorexie, apatie, jetaj spumos-hemoragic sau epistaxis, semne nevroase cu agitatie puternica si tipete inainte de moarte. Masculii sunt mai sensibili. Animalele cu forme clinice se sacrifica, neexistand un tratament specific, iar cele sanatose se vaccineaza de urgenta.
Mixomatoaza iepurelui este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza iepurii de orice varsta. Dupa o perioada de incubatie variabila (4-10 zile), boala debuteaza cu hipertermie (febra) si blefaroconjunctivita sero-mucoasa si apoi muco-purulenta. Ulterior, boala poate evolua sub trei forme:
- forma nodulara, forma principala de manifestare a bolii, se caracterizeaza prin aparitia in tesutul conjunctiv subcutanat din regiunea capului (pleoape, bot, urechi) si apoi in regiunea organelor genitale, pe abdomen si perianal, a unor tumefactii edematoase, pastoase. Nodulii cresc in mod continuu, deformand regiunile in care se formeaza;
- forma respiratorie este forma cea mai des intalnita la sugari si tineretul intarcat, terminandu-se cu moartea rapida a animalutului;
- maladia butonilor rosii sau negri se constata la iepurii de Angora la 7-10 zile dupa recoltarea parului si se caracterizeaza prin eruptii cutanate, initial, rosii si apoi maroniu-negricioase, situate in zonele depilate.
Animalele depistate sau suspecte de mixomatoza sunt sacrificate.
In scopul prevenirii acestor maladii infecto-contagioase exista un vaccin bivalent contra mixomatozei si hemoragiei septice, care se administreaza de doua ori pe an, primavara si toamna, la iepuri incepand de la varsta de 1 luna.
Leucoza iepurilor sau leucemia limfoblastica este o viroza rara a iepurelui care se manifesta prin simptome putin caracetristice, slabire continua pana la cahexie si marirea in volum a nodulilor limfatici.


Maladiile dentare la iepuri


Trebuie sa stim ca problemele dentare sunt frecvente la iepuri. In acelasi timp, incidenta lor poate fi redusa prin folosirea unei alimentatii adecvate.
Dintii iepurelui. Iepurele are o dentitie care se poate numi originala. El nu poseda canini, dar in spatele incisivilor aflati pe maxilarul superior se gasesc alti doi incisivi auxiliari.
Oricum, incisivii si molarii iepurelui cresc pe tot parcursul vietii sale. Cand vom afla ca aceasta crestere se situeaza intre 8 si 12 cm pe an, vom intelege nevoia vitala a iepurelui de a-si tocii dintii. In legatura cu aceasta trebuie sa mai stim ca iepurele nu este un rozator ! De aici rezulta ca uzura dentara provine mai ales din frecarea generata de miscarea maxilarului inainte si inapoi, in timpul masticatiei.
In general, problemele dentare ale iepurelui provin mai ales de la o uzura anormala, generata de o proasta ocluzie. Se vorbeste de o proasta ocluzie atunci cand dintii de pe maxilarul inferior si superior nu sunt alaturati, si deci nu se pot uza corect, frecandu-se unii de ceilalti.
Aceasta poate avea o origine genetica (forma anormala a maxilarului), traumatica (fracturi), alimentara sau metabolica (lipsa de calciu).
Maladiile dentare pot determina o tocire neregulata a dintilor sau cresterea dintilor in directie anormala. Iregularitatile dintilor determina ranirea gingiilor si a limbii si aparitia abceselor.
Daca nu se iau masuri, maladiile dentare pot avea urmari grave. Molarii neuzati suficient pot impiedica iepurele sa inchida gura si determina pe plan secundar o proasta uzura a incisivilor. Acestia devin din ce in ce mai lungi si apar in afara botului. Acesti incisivi si molari deformati impiedica iepurele sa se hraneasca . De asemenea, datorita presiunii, ei pot incepe sa creasca in sens invers, lezand osul maxilarului.
Pentru a se realiza uzura corecta a dintilor, iepurele trebuie sa mestece intens, un timp cat mai lung posibil. Acest obiectiv este atins daca hrana este saraca in energie dar bogata in fibre. Ea trebuie sa fie in acelasi timp si suficient de abraziva. Cel mai indicat este sa oferim iepurelui granule adaptate nevoilor sale si fan la discretie.
Atentie ! Toate afectiunile prezentate mai sus au o consecinta comuna : iepurele nu mai mananca. Anorexia este mortala in scurt timp pentru iepure. Diagnosticul de proasta ocluzie odata pus, cel mai des prin radiografie, dintii pot fi taiati sau piliti


A. Maladiile infectioase:

Hemoragie Septica

Hemoragia septica este o infectie care ataca toate organele animalului bolnav. Aceasta maladie se caracterizeaza prin: inflamatii hemoragice la nivelul mucoasei, creierului, splinei si ficatului. Animalele infectate se elimina, iar cele sanatoase din zona afectata se sacrifica, apoi dupa expertiza sanitara pot fi folosite in alimentatia personala.

Mixomatoza

Mixomatoza este o boala infectocontagioasa provocata de un virus. Ea se caracterizeaza printr-o inflamatie a capului si botului, in jurul nasului si ochilor. Iepurii infectati de aceasta maladie sint ucisi si ingropati la o adincime de 1,5 m. Curatiti casutele si dezinfectati-le de 3 ori pe an. In scopul prevenirii acestor maladii infectioase exista vaccinuri combinate contra mixomatozei si gemoragiei septice, care se administreaza de medicul veterinar de 2 ori pe an (primavara si toamna) la tot efectivul de animale de la virsta de o luna. In paralel este foarte important intretinerea animalelor intr-o perfecta stare igienica.

Scabia, Dermatomicoza

Cauzele cele mai importante ale scabiei sunt lipsa curateniei in incaperi sau dimensiunile prea mici ale acestora, la fel si numarul mare de animale intr-o incapere. De asemenea, dermatomicoza poate fi cauzata de lipsa vitaminei A, D sau E. Aveti grija ca incaperea pentru animale sa fie suficient de mare si folositi pentru curatirea lor solutia de inalbitor. Folositi hrana bogata in vitamina A, D si E; locurile afectate pot fi tratate cu ulei camforat sau cu o solutie de Butox cu vaselina.


B. Maladiile nutritionale

Maladii digestive

Balonarea, voma, gazele si diareea sunt cauzate de hrana nepotrivita. Faceti tot posibilul ca iepurii sa nu fie hraniti cu plantele indicate la capitolul “Plante cu efecte negative”.

Osteoperoza, Rahitul

Osteoperoza si Rahitul sunt maladii ale oaselor. Osteoperoza se caracterizeaza printr-o descompunere a oaselor, mai ales cele fragile pot fi fracturate foarte usor. Rahitul se caracterizeaza prin oase malformate si membre strimbe. Aceste maladii pot fi cauzate de insuficienta vitaminei D, ceea ce inseamna ca iepurii nu primesc suficienta hrana ce contine calciu, lumina solara, sau ambele. Straduiti-va sa-i hraniti cu plante ce au un continut bogat de calciu, de exemplu, cu lucerna sau orz.


Hypercalcimie

Hypercalcimia este cauzata de un exces de calciu in hrana iepurilor. Caracteristica: forma iepurelui se schimba si miscarea devine greoaie. Pentru a preveni aceasta maladie, incercati sa reduceti nivelul de calciu in dieta iepurilor. Dati mai putin plante bogate in calciu, ca lucerna, de exemplu.

Hypoavitaminoze

Maladia apare cind iepurii duc lipsa de vitamina A si se caracterizeaza printr-o cadere a parului.

Dati mai multa mâncare bogata in vitamina A, de exemplu - sfecla rosie si morcov.


Ingrijirea iepurilor bolnavi

Daca unul dintre iepuri este bolnav sau credeti ca este bolnav, trebuie sa-i izolati pentru a-i proteja pe ceilalti. Casuta pentru asemenea iepuri trebuie sa fie la o distanta de cel putin zece metri de celelalte animale. Daca iepurii bolnavi sunt prea aproape de cei sanatosi, nu este exclus ca boala sa se raspindeasca si sa-i molipseasca si pe cei sanatosi. Iepurii bolnavi trebuie sa fie hraniti ultimii, altfel boala poate fi transmisa la cei sanatosi prin miinile Dvs. Dupa ce ati hranit iepurii bolnavi, va spalati bine mainile. Când iepurii bolnavi sunt luati din casuta, aruncati toata mincarea care a ramas. Locul trebuie sa fie curatat de doua ori cu solutie de inalbitor de 3%. Altfel si urmatorii iepuri, pusi in aceeasi incapere, se pot imbolnavi.

Cand cumparati iepuri noi, ii puneti in casuta de izolare pentru o perioada de 30 de zile, ca sa fiti siguri ca sint sanatosi si nu bolnavi si apoi administrati vaccinurile corespunzatoare.

Daca credeti ca unul dintre iepuri este bolnav, dar nu sunteti sigur, adresati-va medicului veterinar. Consultatia lui este mai ieftina decit cumpararea iepurilor noi.


Retineti:

Iepurii care primesc apa curata , mancare buna si sunt intretinuti in incaperi curate, vor fi sanatosi. Ca sa fiti siguri ca ei sunt sanatosi si sa descoperiti bolile la timp, se recomanda sa-i examinati des, cel putin o data la fiecare 2-3 saptamini. Examinati foarte bine ochii, urechile, nasul si organele genitale. Daca observati ca ceva nu este in ordine, izolati animalele ce va trezesc indoieli.


Bola Chinezeasca (Boala Hemoragica) la Iepuri
Boala chinezeasca este cunoscuta si sub numele de boala hemoragica. Boala hemoragica la iepuri este o boala cauzata de un virus care este forte rezistant. Sursele de infectare la iepuri pot fi prin transmiterea directa de la iepure la iepure, prin furaj sau chiar prin ingrijitorul iepurilor daca acesta are contact cu iepurii infectati. Foarte periculos sunt expozitiile sau targurile unde ajung multi iepuri din diferite locuri laolalta. Bola hemoragica se poate transmite si prin insecte de la un iepure la altul. Simptomele bolii hemoragice la iepuri sunt moarte neasteptata si foarte rapida. Iepurii reproduc un zgomot de speriatura si in cateva secunde acesta moare. In plina dezvoltare a bolii hemoragice la iepuri, acestia prezinta febra, probleme de raspiratie precum si curgerea de sange din nas. Foarte putini iepuri rezista la aceasta boala. Procentajul de scapare este nesemnificativ de mic. Preventiv se poate aplica un vaccin inpreuna cu vaccinul pentru mixomatoza. Exista un vaccin combinat pentru iepuri care se numeste mixohemoragivac. In Romania vaccinul combinat pentru iepuri este produs de Pasteur Bucuresti. Pe [iata externa se gasesc vaccinuri cu efect mult mai bun dar procurarea lor este dificila pentru ca vaccinurile se transporta doar la temperaturi scazute, in recipiente frigorifice.
Mixomatoza este o boala care apare la iepuri din cauza tantarilor , sau alti paraziti, care pot fi in fan sau in furajul cu care se hranesc iepurii. Cand iepurii au mixomatoza (numit si pesta de iepuri), apar bube pe cap iar iepurii incep sa slabeasca. Iepurii care sunt forte bine hraniti pot trece de mixomatoza fara sa moara. Dar iepurii slabi cel mai adesea decedeaza. Mixomatoza poate fi transmisa si de la un iepure la alt iepure. Un alt simptom pe langa bube este acela ca iepurii au probleme de raspiratie si au puroi la ochi. Exista un vaccin preventiv contra bolii mixomatoza pentru iepuri si acest vaccin se aplica de doua ori pe an. Este de preferat ca iepurii sa fie vaccinati in lunile martie si septembrie.


i fructele aeborilor in alimentatia animalelor
Descriere album: Furaje din surse locale, în condiţii de secetă

Fenomenele climatice extreme, tot mai frecvente în ultimii ani, pun la grea încercare crescătorii de animale în efortul lor de a-şi asigura baza furajeră curentă prin păşunat, dar şi stocul de furaje pentru sezonul de stabulaţie.

În aceste condiţii, sursele de hrană pentru animale, aşa-zise „neconvenţionale”, cum sunt frunzele şi fructele unor arbori şi ale unor arbuşti, folosite în trecut la furajarea porcilor, oilor, caprelor ori a iepurilor dar şi a animalelor care au trecut de perioada de performanţă, pot reveni în actualitate.

Ghinda, în raţia furajeră

Ghinda uscată şi decojită este foarte bine valorificată de animalele la îngrăşat. Cel mai eficient mod de folosire a ghindei este sub formă de uruială, rezultată în urma măcinării după o prealabilă uscare.

Folosită în amestec de uruieli, adică două părţi de ghindă la o parte uruială de orz, de triticale, de porumb sau mai ales de drojdie de bere, ultima menită să îmbogăţească conţinutul în proteină, poate rezulta un excelent furaj concentrat atât pentru tineret şi pentru porcii adulţi, cât şi pentru ovinele bătrâne supuse recondiţionării, dar şi pentru taurinele la îngrăşat.

Vacile în lactaţie pot primi zilnic 2-3 kg de ghindă proaspătă sau 0,5-1 kg, materie uscată; porcii la îngrăşat, 2-3 kg ghindă proaspătă sau 1-1,5 kg materie uscată, iar oile şi caprele, până la 0,3 kg ghindă proaspătă.

În cazul extragerii substanţelor tanante sau dacă se foloseşte în amestec cu alte uruieli, cantităţile de ghindă administrate în raţia speciilor şi a categoriilor de animale amintite anterior se pot majora cu până la 25 la sută.
Frunzele de stejar, ca si cele de salcam, vindeca diareea atipica, fara a crea alte complicatii.


Frunzele de salcâm şi de viţă de vie

Frunzele de salcâm şi de viţă de vie, care sunt bogate în proteină, în hidraţi de carbon, în săruri minerale şi în componenţi celulozici asimilabili, pot constitui un excelent nutreţ care să înlocuiască cel puţin în parte furajele fibroase (fânul şi otava) din raţia oilor, caprelor, ori a iepurilor.

Salcâmul folosit ca lăstăriş se administrează începând din a doua jumătate a lunii mai şi până toamna târziu.

Conservarea frunzelor de salcâm pe crengi şi pe lăstari, din considerente economice, se face cât mai aproape de locul de tăiere. Imediat după recoltarea lor, acestea se stivuiesc în grămezi de diferite mărimi, după modelul „focului de tabără”, astfel încât frunzele să nu vină în contact direct cu solul.

Astfel, se permite pătrunderea şi circulaţia aerului în interiorul grămezii, iar frunzele se usucă fără a fi expuse la soare. Prin urmare, frunzele şi chiar unele porţiuni din lăstarii tineri se pot porţiona pe grămezi ce urmează să se împrăştie la faţa locului în momentul consumului.

Viţa de vie este foarte accesibilă pentru folosinţă, frunzele sunt uşor de manipulat şi de transportat, iar cantităţile rămase în urma primelor lucrărilor în verde executate într-o podgorie sunt apreciabile.

Lucrarea de înlăturare a lăstarilor neselectaţi pentru viitoarele coarde de rod, a celor crescuţi din coardele de rod, dar lipsiţi de inflorescenţe, precum şi a vegetaţiei tinere rezultate în urma copilitului şi a cârnitului, se efectuează foarte aproape de momentul în care conţinutul în elemente nutritive al frunzelor este cel mai ridicat.

Tot atunci, ruperea lujerilor este posibilă înainte de primul tratament.

În urma procesului de uscare se reduce semnificativ conţinutul în taninuri, rezultând o sursă de furaj bogată în glucide solubile (hidraţi de carbon) şi în săruri minerale.

Recoltatul mai târziu, după prima stropire, presupune spălarea lăstarilor cu frunze înainte de a-i da în consum sau de a-i conserva pentru perioada de stabilaţie.

EXTRAGEREA AMĂRELII DIN GHINDĂ

Conţinutul ridicat în substanţe tanante, cele care-i dau un gust amar şi uşor astringent, limitează utilizarea ei în hrana animalelor. Acest neajuns poate fi înlăturat prin extragerea substanţelor în apă, ţinând fructul proaspăt decojit în apă 2-3 zile, timp în care apa se schimbă la un interval de 24 ore, după care ghinda se scoate afară şi se usucă.

Pentru păstrarea îndelungată, se recomandă să fie supusă timp de 20-25 minute unui proces de prăjire sau de fierbere timp de 15-20 minute, pentru a distruge larvele unor insecte parazite ce infestează frevent fructele de ghindă. În caz contrar, ghinda stivuită, în câteva săptămâni de zile se va deprecia şi există riscul să nu se mai poată da în consum.


VALOARE NUTRITIVĂ

Ghinda (după vechiul sistem de apreciere a conţinutului nutritiv a furajelor):

- proaspătă: necojită - 0,67 UN şi 27 gPD/kg; decojită - 0,94 UN şi 39 gPD/kg;
- uscată: necojită - 1,15 UN şi 46 gPD/kg; decojită - 1,25 UN şi 52 gPD/kg.

Conţinutul energetic ridicat al ghindei uscate şi decojite nu este egalat decât de porumb şi de unele făinuri de provenienţă animală.
Frunzele de salcâm.

Chiar dacă se recoltează între înfloritul deplin, când o parte din flori încep să se ofilească, nemaifiind vizitate de albine, şi apariţia primelor păstăi, frunzele de salcâm păstrează un bogat conţinut în proteină, în hidraţi de carbon, în celuloză şi în hemiceluloză utilizabile pentru organism.

Lignina (ADL) este o componentă neutilizabilă şi nu afectează semnificativ valoarea nutritivă şi consumabilitatea salcâmului. De altfel, conţinutul mediu în lignină este mai mic decât cel indicat în tabel pentru frunze, datorită aportului adus prin consum de pedicul (nervuri sau codiţe), care reprezintă 15,2% din totalul masei verzi ingerate.


ŞTIAŢI CĂ...

• Având în vedere valoarea ridicată în substanţe nutritive a ghindei, în special în cele energetice, preţul scăzut, întrucât un culegător poate aduna lejer 100 kg ghindă pe zi, costul fiind de 300 lei, dar şi faptul că ghinda este un furaj ecologic, crescătorii de animale situaţi în zonele de deal şi de şes, unde stejarul şi gorunul cresc în mod natural, pot beneficia din plin de o sursă de furaj pe cât de ieftină, pe atât de valoroasă şi care este prea puţin sau deloc afectată de secetă şi binevenită în condiţii de criză.

• Perioada permisivă de recoltare la salcâm a lăstarilor tineri şi a ramurilor cu frunze în vederea conservării lor nu corespunde cu momentul optim pentru recoltare, care ţine de la începutul îmbobocirii şi până la deschiderea primelor flori. Interdicţia recoltării în această perioadă este firească, întrucât salcâmul este prioritar apreciat şi valorificat de apicultori.

• Deşi ghinda influenţează favorabil calitatea cărnii şi a grăsimii, dându-i o frăgezime şi un gust deosebite, se recomandă a fi scoasă din raţie cu două săptămâni înainte de sacrificarea animalelor, deoarece uneori, la un consum mai ridicat, ea imprimă grăsimii o culoare închisă.



Frunzele, farmaciile din copaci

• Frunzişul verde al arborilor ascunde nenumărate leacuri pentru cele mai diverse afecţiuni

--------------------------------------------------------------------------------


Arborii s-au îmbrăcat în frunze, uzinele de oxigen ale planetei. Pe lîngă acest rol, frunzele sînt utile şi în fitoterapie şi arta culinară. Iată cîteva dintre aceste leacuri care cresc în pomi fructiferi şi copaci.

Pentru reducerea tensiunii arteriale

Frunzele de măslin erau folosite de către egipteni la mumificarea regilor. La alte popoare, erau folosite pentru scăderea febrei, răcelilor şi chiar a malariei. Extractul din frunze de măslin este astăzi folosit împotriva colesterolului, diabetului, problemelor cardiace şi circulatorii. Frunzele de măslin, folosite în prepararea de infuzii, au un efect calmant asupra sistemului nervos, sînt antireumatice, antivaricoase, antihemoroidale şi revigorante. Reduc hipertensiunea arterială şi ateroscleroza coronariană, previn angina pectorală şi palpitaţiile cardiace. Acidul elenolic, substanţa activă din extract are puternice proprietăţi antibacteriene. Infuzia concentrată obţinută din frunzele de alun uscate, două linguriţe la o cană cu apă, administrată sub formă de comprese sau cataplasme, are calităţi terapeutice în tulburările de circulaţie la nivelul picioarelor.

Leac pentru diabet

Frunzele de cireş şi vişin, din care se prepară un decoct prin fierbere timp de 15 minute, au calităţi diuretice datorită iodului şi potasiului, elemente utile în tratarea afecţiunilor cardiace, dar şi a diareei. Frunzele de vişin sînt folosite la pregătirea murăturilor. Frunzele de cireş fierte timp de 15 minute dau un ceai bun în boli renale şi litiaze. Frunzele de dud, din care se obţine o infuzie cu o lingură de plantă la o cană cu apă, se folosesc pentru proprietăţile lor hipoglicemiante şi astringente, ca tratament adjuvant al unor forme de diabet, precum şi al gastritelor. Se beau zilnic, pe stomacul gol, două căni de ceai călduţ. Frunzele de dud au calităţi laxative, antiscorbutice, depurative şi tonice, fiind indicate în astenii, constipaţie, afecţiuni pulmonare şi în diateză hemoragică. În cazurile de diabet, frunzele de dud se asociază cu teci de fasole, frunze de nuc şi fructe de afine, toate uscate, iar în cazurile de ulcer, cu coada calului, teci de fasole, pătlagină şi sunătoare, de asemenea uscate.

Contra tusei şi bolilor hepatice

Şi stejarul are frunze de leac, mai ales pentru uz extern. Băile din frunzele lui aduc vindecare în diverse boli ale pielii, începînd de la ulceraţii, degerături şi pînă la afecţiunile hemoroidale. De asemenea, băile de stejar sînt foarte bune în diminuarea transpiraţiei excesive a picioarelor şi a mîinilor. Se mai recomandă pentru spălături vaginale, în leucoree. Frunzele de gutui sub formă de infuzie, una sau două linguriţe la o cană cu apă, calmează tusea, chiar şi cea convulsivă şi sînt antidiareice, datorită taninului pe care îl conţin. Se mai folosesc în tratamentul afecţiunilor hepatice şi în insuficienţa cardiacă. Infuzia de gutui este plăcut parfumată, motiv pentru care frunzele se folosesc şi la prepararea ceaiurilor alimentare. Frunzele piersicului sub formă de infuzie concentrată erau folosite în medicina tradiţională în amestec cu coajă de gorun pentru obţinerea băilor cu care se tratează reumatismul la mîini şi la picioare.

Ceai de nuc bun de băut

Frunzele de nuc, un pom consacrat în fitoterapie, dau o infuzie colorată în verde închis, din cauza cantităţii şi varietăţii mari de taninuri pe care le conţin şi nu iodului, aşa cum s-ar crede. Au o compoziţie bogată în ulei volatil, tanin complex, acizi organici specifici, vitamina C şi substanţe minerale din care trebuie menţionate sărurile de cupru şi zinc, fiind produsul vegetal cel mai bogat în aceste săruri. Mai conţine vitaminele A, B şi P. Frunza de nuc are proprietăţi tonifiante, astringente, hipoglicemiante, depurative şi vermifuge. Infuzia de frunze de nuc (o linguriţă la o cană cu apă) este recomandată în afecţiunile urinare şi intestinale pentru calităţile ei antiseptice şi astringente, în enterite şi diaree. Infuziile dublu concentrate din frunză de nuc (două linguriţe la o cană) se pot aplica local sub formă de comprese şi cataplasme în tratamentul unor eczeme, ulceraţii, furunculoză sau în scop cosmetic, ca astringent, în cazul tenurilor grase. Frunzele de nuc dau părului luciu şi o nuanţă brună, naturală, ajută la eliminarea mătreţii şi întăreşte rădăcina firului de păr.

Contra febrei şi a toxinelor

Frunzele de păr au calităţi dezinfectante, astingente, diuretice, antiinflamatoare, sedative şi contribuie la dizolvarea calculilor renali. Infuzia se foloseşte în inflamaţiile prostatei, în cistite şi litiază renală. Frunza prunului este diuretică, febrifugă, laxativă şi vermifugă, în cazul oxiurilor şi al limbricilor. Se bea de 2-3 ori pe zi cîte o cană de decoct (o lingură de frunze la o cană). Decoctul din frunze de salcie ameliorează durerile şi duce la vindecarea bătăturilor. Decoctul se prepară din 3 linguri de frunze uscate la o cană de apă. Ceaiul din frunze de soc provoacă o transpiraţie abundentă, elimină toxinele din corp şi ajută la scăderea în greutate. Se adaugă 3 linguriţe cu vîrf de flori de soc la o cană de 250 ml de apă clocotită. Cantitatea de ceai, neîndulcit, se bea de 3 ori/zi. Acesta are de asemenea un efect laxativ moderat, fiind benefică persoanelor care suferă de constipaţie de origine nervoasă.

Contra celulitei

Infuzia din frunze de castan nobil are acţiune antiinflamatorie. Se prepară din 2-3 g frunze la 100 mg apă clocotită. Se bea îndulcită cu miere, pentru combaterea traheobronşitei acute. Se consumă 2-3 căni pe zi. Tinctura se prepară din 200 g de frunze mărunţite într-un litru de alcool de 70 de grade. Se pot lua intern cîte 10 picături diluate în 100 ml de apă, de trei ori pe zi, în tulburări circulatorii. Ceaiul din frunze de ulm ajută la protejarea învelişului stomacului, deoarece conţine un agent antiulcer foarte puternic. Infuzia din frunze de tei ia durerile de cap. Frunzele de frasin stimulează funcţiile de eliminare ale organismului, avînd acţiune diuretică, care implicit ajută la îndepărtarea edemelor şi a celulitei. În cazul în care suferiţi de retenţie de apă şi dureri articulare, trebuie să puneţi două vîrfuri de cuţit de frunze de frasin şi o lingură de frunze uscate de coacăz negru. Se lasă 10 minute pentru infuzie. Este ideal să beţi 2- 3 căni/ zi în care să adăugaţi şi cîteva picături de zeamă de lămîie.

Calmant al durerilor de gută

Frunzele de mesteacăn conţin saponine, flavonoizi, ulei volatil, taninuri, răşini, glucide, vitamina C, acizi (cafeic, galic, nicotinic), săruri minerale. Produsele cosmetice pe bază de extract din frunze de mesteacăn au acţiune de stimulare a creşterii părului, de reglare a circulaţiei sanguine periferice, de purificare a pielii. De asemenea, este recomandat în tratamentul afecţiunilor inflamatorii. Astfel, cel mai bun ceai pentru reumatism este cel de mesteacăn, în amestec cu coada calului, frunze de ienupăr şi coajă de salcie. Frunzele de arţar erau folosite pentru colorarea ţesăturilor în negru. Ceaiul de frunze de arţar calmează durerile de gută. Sau, se strivesc şi se aplică pe locul dureros, sub formă de cataplasme. Se va pune o mînă de frunze la un litru de vin de bună calitate. Se fierbe la foc mic timp de 30 minute, după care se strecoară. Se foloseşte la cataplasme externe sau intern, cîte 10 ml, de 3 ori pe zi. Medicina naturistă recomandă vinul de arţar în dureri diverse, gută, inflamaţii articulare, înţepături de insecte, reumatism.

Salcîm în loc de tutun

Se pare că frunzele de salcîm stau la baza unei pastile care îi ajută pe dependenţi să renunţe la nicotină. Un cercetător italian a fabricat o astfel de pastilă care ar ţine loc de nicotină. Nu este chiar o noutate, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţii foloseau frunze de salcîm în loc de tabac. Tratamentul cu pastila durează trei luni şi are efect la 44% dintre pacienţi. Acţionează reducînd senzaţia de plăcere pe care o au oamenii în timpul fumatului.

Coaja de salcie

Salcia (Salix alba) este un arbore cu o coroana bogata, formata din ramuri subtiri, flexibile si flori unisexuate (mitisorii galbui) care apar inaintea frunzelor. Salcia se gaseste pe marginea lacurilor, avind cerinte mari de umiditate.

Cum si cind se recolteaza
In scopuri medicinale se utilizeaza scoarta ramurilor tinere (de 2-3 ani). Perioada optima pentru recoltare este in lunile martie si aprilie, cind seva abundenta face ca desprinderea cojii sa se faca usor. Se usuca la umbra sau in camere incalzite, eventual in cuptor.

Proprietati terapeutice
Conform cercetarilor de laborator efectuate la Centrul Aroma din Universitatea Agronomica Iasi, coaja de salcie este bogata in tanin, ceara, rezine si minerale, principii active care ii confera proprietati astringente, sedative, usor hemostatice, antiseptice si analgetice.

Utilizari terapeutice
Scoarta salciei se utilizeaza sub forma de decoct in tratamentul unor boli ca reumatism, nevralgii, raceala, insomnii, guta, ulceratii cutanate, hemoroizi. Stimuleaza cresterea parului, combate hemoragiile si durerile genitale. Ca sedativ nervos si genital, coaja de salcie poate inlocui bromura de potasiu, dind rezultate foarte bune in nevralgii faciale si centrale, pierderi seminale, isterie, spasme, migrene. Se mai recomanda in tratamentul plagilor si al ulcerelor. In faringite si gingivite este utilizat ceaiul de salcie sub forma de gargarisme si antihemoroidal ca irigatii. Extern, sub forma de bai si frictiuni, decoctul da rezultate in rahitism si scrofuloza. Atentie! Tratamentul indelungat cu scoarta de salcie poate duce la constipatie. Pentru obtinerea unui efect antifebril, aperitiv, tonic sau stomahic, se indica 2 pahare/zi. Frunzele si mitisorii (infuzie de 40-50 gr/l, cite 3-4 cesti de ceai/zi) se folosesc in scop calmant anafrodisiac. (Cristina Paladuta)

ing. George Popescu




Albumul selectat nu contine nici o poza.









Comentarii, mesaje pentru acest album:



Albastrul de metilen
este o substanta organica de culoare albastra, folosita ca antiseotic pentru uz extern ( badijonare in gat) sau administrata pral ( in infectii urinare), ca si in esploararea functiei renale. Se foloseste deasemenea pentru dezinfectarea apei de baut.
Are actiune antisepticã moderatã si de duratã penetrând usor în tesuturile lezionate (plãgi, arsuri, faringe, glosã, etc) asupra cãrora, prin aplicatii repetate, are efect analgezic si favorizeazã cicatrizarea.
Administrat în apa de bãut, se absoarbe rapid din tubul digestiv, activând procesele oxidoreducãtoare din organism.

Indicatii: În hipoxii, methemoglobinemii, intoxicatii cu sulfamide.
Asociat cu glucoza, favorizeazã oxidarea acesteia, permitând energizarea rapidã a animalelor hipodinamice. Se eliminã renal si actioneazã ca antiseptic al aparatului excretor, colorând verde-albãstrui urina.
Solutia de albastru de metilen este si colorant în microbiologie.

Mod de administrare si doze: Curativ: se administreazã în apa de bãut, în cantitãti de 100 ml solutie 1% la 4-5 litri de apã, timp de 2-3 zile.
Profilactic 100 ml solutie 1% albastru de metilen la 10-15 litri apã de bãut.
Pentru aplicatii locale pe plãgi si arsuri ale pielii se folosesc solutii hidroalcoolice de 0,7% albastru de metilen, obtinute prin diluarea solutiei 1% cu apã distilatã.

Conditii de pastrare: La temperatura de 8 - 150 C, ferit de luminã.
Flacon de 25g.

Indicatii:
Se recomanda a fi utilizat ca antiseptic local si dezinfectant.

Compozitie:
Albastru de metilen, apa distilata, produs de uz extern.

rofloxacina sulotia la 10%.
dai 2mml intru un litru de apa si administrezi timp de 5 zile.
tratamentul pot fi repetat din 3 in 3 luni timp de 5 zile (daca o faci mai des nu mai are efect)

vaccin MIXOHEMOVIROVAC din sase in sase luni si la pui pana la varsta de patru luni COCCISTOP in fiecare luna cate cinci zile timp de patru luni

Puteti face tratamente preventive pentru Pasteurelloza, cerand antibiotice pt. aceasta afectiune.
Ca si coccidiostatice folosesc: Robenidin, Sulfachinoxalina si Sulfadiazina. nu va recomand vaccinuri produse de ROMVAC. Un iepure balonat e semn de paraziti. Ar mai fi un coccidiostatic foarte puternic Toltazuril, doar ca se gaseste mai greu si e scump. Gelliprim Orale este un produs cu Sulfadiazina si Trimetroprim, este pentru prevenirea cocidiozelor insa nu atat de eficient ca si Toltazurilul. Enrofloxacina puteti sa le dati 2ml/L apa, 5 zile. Vitaminele ajung daca le dati 7 zile pe luna. Cunipravac este foarte bun dar nu se gaseste in farmaciile din Romania.

Pentru rani superficiale nu are rost sa-i pansati rana pt. ca va smulge bandajul. Va recomand sa dati rana cu spray "Neocaf" de 2-3 ori pe zi timp de o saptamana, o sa-l gasiti in farmiciile veterinare.
Daca este pododermatita rana e aproximativ rotunda iar zona e lipsita de par. Daca este sa fie o intepatura, toate aceste semne lipsesc. In orice caz trebuie sa aplicati un antibiotic.
daca nu gasiti Neocaf e bine si cu apa oxigenata si apoi cu tetraciclina , Tetraciclina simpla e insa antibioticul cu cele mai slabe rezultate pt. ca cele mai multe tulpini de bacterii au dezvoltat rezistenta. Incercati mai bine cu Asocilin. Si Mibazonul este bun

Impotriva diareilor atipice (care nu sunt de origine bacteriana) va puteti apara cu otet de mere (10 ml/L apa).
Pentru raie tratati cu Evomec (s.a. Ivermectina), cu 0,2 ml subcutanat. Da, e sigur Raie auriculara. Procedati cum v-am sfatuit si o sa scapati de ea. Solutia ustura f. tare, s-ar putea sa fi mictionat (urinat)involuntar ca si reactie la Ivermectina. Este firesc sa consume mai multa apa daca este si in lactatie, iar otetul de mere stimuleaza consumul de apa.
Pentru lipsa de minerale, va recomand sa-i dati sare de lins (bulgar).
Daca stranuta sau ii curge nasul e racit, atunci cereti din farmacie veterinara un antibiotic pentru afectiuni respiratorii (incercati colistina si doxicilina).
-Ivermectina e f buna pt endo si ectoparaziti. Dozajul scrie pe eticheta si puteti calcula in functie de greutate. La rasele mijlocii e suficient 0.2 ml la cele mari e bine 0.3 ml. Pe moment am doar mascul de Urias Alb si Berbec German de vanzare care ar fi la 6-8 saptamani.


Simtome : Pt. afectiuni respiratorii sa nu le curga ochii, nasul sau sa nu stranute. Pt. probleme digestive sa nu aibe diaree, sa nu fie balonati. Sa nu aibe rana in urechi sau in talpa, sa nu aiba par lipsa de pe corp. In rest e mai greu de diagnosticat, de aceea trebuiesc tinuti in carantina 30 de zile, pana atunci se elucideaza orice problema, dc. exista desigur.
Toltazurilul este substanta activa, forma comerciala a produsului difera de la producator la producator, Bayer-ul are produsul cu denumirea "Baycox". Mult succes!
pentru coccidioza cel mai eficient este Toltazurilul, pentru boala hemoragica si mixomatoza exista vaccinuri, iar denumirea lor difera in functie de producator (cereti pentru Boala Hemoragica a iepurelui, respectiv pentru Mixomatoza), nu va recomand vaccinuri produse de ROMVAC. Impotriva diareilor atipice (care nu sunt de origine bacteriana) va puteti apara cu otet de mere (10 ml/L apa). Impotriva Salmonellozei si Colibacilozei cu Enrofloxacina.
Daca le curg ochii si au pleoapele lipite, face-ti spalaturi cu ceai de musetel si apoi aplica-ti picaturi de Gentamicina, de la farmaciile umane. Timp de cinci zile, de doua ori pe zi.

Pe langa vaccinurile amintite impotriva bolii hemoragice si a mixomatozei pe care le recomand de la varsta de 60 de zile, recomand tratamente lunare cu coccidiostatice, minim un tratament preventiv cu Enrofloxacina.
Tot preventiv recomand otetul de mere cu miere de albine (10 ml/L apa), eu le dau o zi da si una pauza, tot timpul. Toamna este bine venit un tratament preventiv impotriva Pasteurellozei.
Orzul nu are efecte nedorite.
Doxicilina, de preferat sub forma de DOXIVIT.
Gratarele, daca se evacueaza dejectiile atunci sunt bune, dar sa nu intre picioarele printre ochiuri, si-le pot rupe.

( Miclos Botha )


KENFLOX 20% ORAL

COMPOZITIE:
Per ml. solutie:
Enrofloxacin baza 200 mg

DESCRIERE:
Enrofloxacina face parte din grupul Quinolonelor si are o activitate bacteriana impotriva bacteriilor Gram-pozitive si Gram-negative, inclusiv impotriva anaerobilor patogeni. Cele mai importante microorganisme sunt: E.Coli, Salmonella spp., Staphylococcus spp., Pasteurella spp., Streptococcus spp., Klebsiella spp., Pseudomonas spp. si Campylobacter.

INDICATII:
Infectii gasatro-intestinale si respiratorii cauzate de microorganisme sensibile la enrofloxacina, ca pneumonia/ bronhopneumonia, infectii cu Mycoplasma, septicemie cu Coli, diaree cu coli, enterite, pasteureloza, infectii ale tractului urinar, rani infectate, infectii bacteriene secundare aparute ca si complicatii ale bolilor virale.

CONTRAINDICATII:
Hipersensibilitate la enrofloxacina.
A nu se administra in combinatie cu chloramfenicol, microlide, tetracicline si lincosamide.Nu se administreaza la gainile ouatoare.
A nu se administra in caz de rezistenta la Enrofloxacina.

DOZAJ SI ADIMINISTRARE:
Pentru administrare orala, in apa de baut.
Pui : 100 ml la 400 litrii apa de baut ( 1 litru la 4000 litrii apa de baut), timp de 3-7 zile consecutiv.

PERIOADA DE ASTEPTARE: Pentru carne: 2 zile

DEPOZITARE: In loc uscat, ferit de lumina, la temperatura 15-25 grade C

PREZENTARE/AMBALAJ:
Flacoane de 100 ml si 1000 ml
Nr. de inregistrare:040270/03.08.2003

PRODUCATOR: KEPRO B.V. OLANDA

Ce vaccin folositi pt viroza respiratorie Mixohemovirovac sau Pestorin sau Hemovirovac.Si pentru coccidioza e bun sulfacocciromul sau e mai bun furajul granulat cu medicament in el ?




Otetul de mere este unul din cele mai vechi medicamente cunoscute de umanitate, mentionat pentru prima oara in tratate de medicina egiptene, scrise in urma cu mai bine de trei milenii.

Medicii Greciei antice il foloseau pe scara larga, acesta regasindu-se si in scrierile lui Hipocrate. Si in medicina populara romaneasca, este folosit din timpuri imemoriale. Romanii din zonele de deal si de munte prepara otetul de mere in fiecare toamna, folosindu-l apoi pe timpul lungii ierni contra diferitelor boli ori, pur si simplu, pentru mentinerea sanatatii. Desi nu este un panaceu, ar putea candida cu sanse serioase la acest titlu.

Iata care sunt principalele categorii de afectiuni care raspund pozitiv la administrarea otetului de mere: reumatism, si reumatism degenerativ. Pentru remedierea acestei boli se ia de trei ori pe zi cate o lingura de otet de mere amestecata cu o lingurita de miere. Cura dureaza minimum trei luni si are efecte de dezintoxicare a organismului foarte puternice. In plus, anumite substante continute de otetul de mere au efecte antiinflamatoare articulare si impiedica procesele
de imbatranire si de degenerare a cartilajelor si epiteliilor.

Obezitate, ingrasare - cu otetul de mere se fac cele mai simple si mai eficiente tratamente de reglare ponderala. Iata unul dintre ele: se bea in fiecare dimineata, la trezire, pe stomacul gol, un pahar de apa de izvor, in care au fost dizolvate doua lingurite de otet de mere. Apoi, pe parcursul zilei, dupa fiecare masa, vom bea o jumatate de pahar de apa in care am adaugat o lingurita de otet de mere si doua lingurite de miere. Otetul de mere stimuleaza procesele de eliminare din organism (in special tranzitul intestinal) si activeaza anumite lanturi metabolice care favorizeaza slabitul. Daca vreti o cura de slabire forte, folositi-o pe urmatoarea: inainte de fiecare masa, oricat de imbelsugata sau saraca, se inghit doi catei de usturoi pisati impreuna cu o lingura mare de otet de mere si putina apa. Este un preparat nu foarte rafinat ca aroma si cu atat mai putin ca gust, insa efectul merita efortul. Ar mai fi de retinut ca aceasta cura, destul de dura pentru tubul digestiv, nu se face mai mult de sapte zile la rand, urmate de sapte zile de pauza.



Colecistita si alte afectiuni ale bilei - majoritatea persoanelor care au probleme cu bila ar putea fi scutite de multe necazuri luand 1-2 lingurite de otet de mere cu 10 minute inainte de fiecare masa (20-25 de minute in cazul persoanelor cu un apetit alimentar foarte puternic).

Indigestii frecvente, hipoaciditate - beti inainte de masa cu 5-10 minute si imediat dupa masa cate un sfert de pahar de apa in care a fost diluata o lingurita de otet. Otetul stimuleaza salivatia, secretia de sucuri gastrice si mareste peristaltismul tubului digestiv.

Inapetenta, anemie, slabiciune corporala la copii - medicina recomanda in toate aceste cazuri administrarea unei lingurite de otet, combinata cu o lingurita de miere, inainte de fiecare masa (doza va fi redusa la jumatate, in cazul copiilor sub cinci ani). Otetul de mere, pe langa faptul ca stimuleaza pofta de mancare si digestia, ajuta la asimilarea fierului si a altor minerale esentiale din alimente, favorizeaza procesul producerii hematiilor (globulelor rosii), stimuleaza foarte bland sistemul nervos central, inducand o stare de vioiciune si tonus. Suplimentar, pe langa administrarea interna, se fac saptamanal frectii pe tot corpul cu otet de mere, mai ales in cazul copiilor debili, care se imbolnavesc usor.

Migrenele - mai ales cele care apar ca o consecinta a unor probleme hepato-biliare sau a constipatiei, se trateaza intern cu otet de mere, din care se iau 2 lingurite diluate in putina apa. Extern se fac frictionari ale tamplelor si ale bazei craniului (deasupra cefei) cu otet de mere. O metoda populara care uneori da rezultate surprinzator de rapide este inspirarea vreme de cinci minute a vaporilor de otet de deasupra unui vas umplut cu acest lichid

Bună ziua. Curativ: pentru dezinfecţia apei în cazul bolilor infecţioase, produsul se administrează în cantitate de 100 ml soluţie 1 % la 4-5 litri de apă, timp de 2-3 zile.
Preventiv: se foloseşte o cantitate de 100 ml soluţie de albastru de metilen 1 % la 10-15 litri de apă de băut. Succes.
Boli iepuri-important
BOLILE IEPURILOR DE CASĂ

Cum apar bolile?

1.Generalităţi:
Iepurii sănatoşi dovedesc funcţionarea perfectă a tuturor organelor.Ei percep mediul înconjurător, reacționează la stimulii exteriori, mănâncă normal, excrementele sunt formate,aleargă de jur împrejur, gestaţia, fătarea și creşterea puilor decurge normal,în adăpost nu se aude niciun strănut, nicio urmă de guturai, blana nu prezintă nicio urmă de murdărie. Un iepure sănătos se dezvoltă foarte bine când trăieşte singur în boxa lui, atunci când avem o crescătorie de iepuri de rasă.
Izbucnirea bolii depinde de anumiţi factori, din care amintim:
-constituţia generală a animalului
-predispoziţia la anumite îmbolnaviri
-influenţa (efectul) cauzelor patologice interne şi externe.
Ca şi la celelalte mamifere şi la iepuri există un sistem complex de apărare împotriva îmbolnăvirilor care se află într-un anumit echilibru cu mediul. Acest echilibru poate fi uşor tulburat,ajungându-se la îmbolnăvire. De exemplu, aproape toţi iepurii pot fi atacaţi de coccidii,fără însă ca îmbolnăvirea să se producă: între parazit şi gazdă se stabileşte un echilibru. Stresul cauzat de o fătare dificilă sau de o proastă climatizare în grajd tulbură acest echhilibru, coccidiile se pot înmulţi în organism, fiindcă apărarea organismului nu mai poate face faţă, apărând coccidioza.
La apariţia unei asemenea boli participă de obicei mai mulţi factori;se vorbeşte de o origine multifactorială a bolii. Sistemul de apărare reacţionează, pe de-o parte cu multă sensibilitate la factorii atavici, pe de altă parte, ele sunt în stare să apere organismul de boli, proces în care se formează substanţe de apărare specifice şi nespecifice.
Rezistența la o substanță care nu este proprie corpului (viruși,bacterii), duce la o activare a sistemului imunitar și la formarea substanțelor de apărare specifice. Acest proces poate fi declanșat și prin vaccinare, administrandu-se animalului un agent patogen într-o formă slabă sau anihilată. Corpul produce, astfel, substanțe de apărare specifice împotriva acestor agenți patogeni care o să apere organismull de bolile produse de agenții respectivi, dând corpului o imunitate deplină.

2. Cauzele bolilor şi controlul sănătăţii
Bolile se exprimă prin simptome, cum ar fi:
-hrana rămâne neconsumată;
-excremente moi,diaree;
-balonări;
-zgomote în piept, nări acoperite cu mucozităţi;
-poziţia strâmbă a capului,tulburări de echilibru;
-secreţii oculare;
-pierderi de greutate,slăbire;
-răni ale pielii, inflamaţii dermatice,abcese;
-căderea părului;
-modificari ale mamelelor;
-modificări ale organelor genitale;

Cauzele bolilor pot fi:
-deficienţe ereditare;
-carenţe nutriţionale;
-deficienţe în întreţinerea animalelor;
-infecţii cu viruşi, bacterii, ciuperci sau paraziţi pluricelulari;
-intoxicaţii;
-răniri;
Sunt importante:
-observarea exactă și controlul regulat al animalelor;
-corecta evaluare a simptomelor bolii, să nu se tergiverseze stabilirea diagnosticului;
-măsuri terapeutice luate de timpuriu;

Erori de intreţinere: bolile cauzate de întreţinerea deficitară a iepurilor au drept cauze:
-frigul (pune în pericol mai ales puii)
-căldura excesiva;
-gaze toxice în amenajări complet închise şi fără aerisire;
-aglomeraţie în cuşti;
-curăţenie deficitară şi dezinfecţie insuficientă a grajdului sau cuştii;

Bolile infecţioase apar prin:
-directa vătămare a organelor individuale sau a întregului organism (îmbolnăvire generală) de către
agenţii patogeni;
-formarea toxinelor prin acţiunea agenţilor patogeni;
Pentru a recunoaşte boala (a stabili diagnosticul) ar trebui să se ia în considerare factorii posibili de
influenţă şi simptomele bolii.
Pentru a ajunge la un diagnostic mai sigur al unei boli sunt necesare probe şi analize de laborator.

Probe bacteriologice:
-prelevate cu tampoane din nas,ochi,faringe,urechi,excremente,lichid vaginal,conţinut abcese.
-probe de lapte,excremente,spermă,piele.(recoltate in recipiente sterile,incasabile şi etanşe)
-organe sau părţi de organe ale animalelor sacrificate.

Probe pentru analize parazitologice:
-probe de excremente (luate în stare proaspată,în recipienţi sterili)
-probe de piele şi păr.

I. BOLILE VIROTICE
Numim infecţie sau contaminare apariţia,fixarea şi înmulţirea agenţilor patogeni în organismul gazdă.

I.1.Mixomatoza
Este o boală infecţioasă virală deosebit de gravă, caracterizată prin prezenţa unor pseudotumori (mixoame)
pe pielea capului şi pe organele genitale.
Boala are caracter contagios, transmiterea bolii de la animalul bolnav la cel sănătos se face prin intermediul
insectelor (ţânţari, pureci, muşte). Primul simptom este conjunctivita. De la început boala evoluează cu :
- febră şi lipsa poftei de mâncare urmate de apariţia tumorilor mai ales pe bot, urechi şi în jurul
ochilor, capul luând aspect de "cap de leu"
- ulterior tumorile apar şi la nivelul organelor genitale
- nodulii se pot generaliza pe tot corpul, iepurele este slăbit şi cu tulburări respiratorii
În cazurile cele mai grave, iepurele moare în 2-10 zile de la debutul bolii. Există cazuri în care boala se prelungeşte până la 2-4 săptămâni, timp în care iepurele slăbeşte. În acest caz fie moare, fie tumorile se crustizează şi se elimină (în cazul aplicarii unui tratament adecvat). Există posibilitatea ca în cazul unor iepuri mai rezistenti, sau a iepurilor proveniţi din mame vaccinate, să apară puţine tumori mai ales in zona capului, care se vindecă rapid. Există şi o posibilitate ca boala să evolueze fără tumori. La femele poate să apară avortul sau sterilitatea. Nu există un tratament eficace. Singura modalitate de prevenire a bolii este vaccinarea iepurilor începind cu lunile aprilie-mai, când începe sezonul cald, prielnic apariţiei insectelor .

Tratament si prevenire: tratamentul formei acute a bolii nu are şanse.Vaccinarea se face in zonele acute periclitate, înaintea începerii anotimpului călduros.În crescatoriile afectate se face vaccinarea de nececesitate la toate animalele,dobândindu-se o imunitate la animalele sănătoase de cca. 6 luni. Cu scop preventiv se efectuează vaccinari cu suspensii de virus al fibromului Shope ce va asigura o imunitate a animalelor de 2-5 luni.
Măsuri pentru împiedicarea răspândirii bolii şi contaminării:
-sacrificarea animalelor bolnave
-curătarea şi dezinfecţia grajdurilor
-combaterea insectelor

I.2.Boala hemoragica a iepurilor (Septicemia Virală, Rabbit Haemorrhagic Disease-
RHD, epidemia chinezească)

Apărută prima dată în China sub numele de “epidemia chinezească” la iepurii de rasă Angora importaţi din Germania, este cunoscută şi diagnosticată din 1988 în Germania şi duce adesea, prin evoluţia rapidă a bolii,la moartea tuturor iepurilor din fermă. Contaminarea animalelor expuse are loc prin consumarea viruşilor eliminaţi de către animalele bolnave sau prin intermediul mâncării contaminate. Perioada de contaminare şi până la apariţia primelor cazuri mortale sau semne de boală este de1-3 zile. Este produsă de un virus din familia Caliciviridae.
Sunt sensibili iepurii din toate rasele, îndeosebi cei după vârsta de 2 luni. Surse de infestare : iepurii bolnavi care contaminează apa, furajele, obiectele dinjur, mijloacele de transport, persoane. Insectele hematofage pot transmite prin înţepătură virusul de la animalul bolnav la cel sănatos. Frecvenţa cea mai mare a bolii este în perioada mai-octombrie.
Simptome :
În forma supraacută boala debutează brusc deobicei fără semne clinice . Iepurii mor in proportie de 100%. Sunt cunoscute trei forme ale bolii:
1. Fără simptome anterioare de boală,animalele se prăbusesc,ţipă şi se sufocă cu hemoragii nazale.
2. Iepurii manifestă o uşoară ameţeală,devin neliniştiti,respiră greu şi mor în urma hemoragiilor, în special
nazale.
3. O formă blândă de evoluţie decurge printr-o tulburare temporară a stării de sănătate generală, neevoluând în RHD.
Rata mortălităţii este la început foarte mare; analizand animalele moarte,pot fi recunoscute schimbări tipice ale organelor printre care sângerari ale plâmânilor şi ale mucoasei traheale. Agentul patogen aparţine viruşilor Picorna,care apar şi la alte mamifere. Preventiv,se face un vaccin în regiunile periclitate.Puii se vaccinează cel tarziu la 6-7 săptămâni.O vaccinare făcută cu cel putin 14 zile şi cel mult 6 luni înainte de expoziţie protejează animalele de contaminare.O carantină de cel puţin 14 zile a animalelor achiziţionate,o interdicţie a animalelor si persoanelor străine în fermă,ca şi evitarea contactului cu ceilalţi iepuri pot împiedica îmbolnăvirea în propria fermă.

I.3.Leucoza ( Limfadenoza, Limfosarcomatoza)
Este o infecţie virală ce duce la o transformare tumorală a organelor interne,făcându-si apariţia izolat în adăposturile cu iepuri.Contaminarea cu agentul patogen al leucozei se poate realiza deja de la mamă în timpul gestatiei.Boala poate apare la iepurii adulţi,maturizaţi sexual,prin combinaţia unor factori diverşi printre care şi cel erditar.Uneori boala se cronicizează, animalul slăbeşte lent,îi piere pofta de mâncare şi dorinţa de mişcare. Dupa apariţia bolii animalele mor cel tarziu în cca. 2 săptămâni. Simptomele exterioare recognoscibile pot fi nodulii limfatici măriţi. Tratamentul animalelor bolnave nu are şanse de reusită. Factorii moşteniti au o însemnătate reconoscută în declanşarea bolii; animalele din locurile unde s-a manifestat leucoza nu trebuie folosite la reproducţie. Mai rar întâlnim:Turbarea,variola iepurilor,fibromatoza,boala lui Aujesczky,boala Bornasch.

II. INFECŢII BACTERIENE

La apariţia şi la declanşarea bolilor bacteriene contribuie de regulă mai mulţi factori patogeni:
-întreţinerea deficitară
-climatizare proastă,curent,o mare concentrare de gaze toxice
-greşeli de furajare sau lipsa hranei;
-paraziţi
-gestaţia şi fătarea
Unii factori auxiliari slăbesc rezistenţa organismului astfel încat ocurenţa bolilor este sporită. Agenţii patogeni care în mod normal nu duc la îmbolnăviri pot înfrânge rezistenţa organismului şi declanşa simptomele bolii.Pe lângă combaterea agenţilor patogeni trebuie recunoscuţi şi înlăturaţi şi factorii favorizanţi ai bolii.

II.1 Pasteuruloza

-poziţia strâmbă a capului,prin atacul urechii medii şi interne Este cauzată de bacterii (pasteurella multocida), poate cunoaşte o evoluţie acută sau cronică.Este exemplul tipic al bolii multifactoriale,contribuind mai mulţi factori agravanţi la declanşarea bolii. Agentul patogen pasteurella multocida se găseşte în orificiile nazale,mucoasa nazală a animalelor sănătoase.Factori agravanţi ,cum ar fi curentul,umezeala,concentraţii de amoniac,etc, slăbesc imunitatea organismului,declanşând boala.Se adaugă şi alte bacteria (bordetella bronchiseptica, staphylococus aureus)
care agravează boala.
La inceput se poate observa o usoară scurgere nazală apaoasă,care devine ulterior purulentă.Orificiul nazal este lipit,acoperit cu o crustă şi murdărit cu particule de praf.Animalele sunt apatice,blană zburlită şi fără strălucire.Semnele bolii se accentuează,iar în 2-8 zile iepurii mor.La alţi iepuri simptomele bolii dispar când factorii vătămatori sunt înlaturaţi sau când se realizează un tratament bine ţintit.Boala poate izbucni însă oricând fiindcă agenţii patogeni există încă în continuare în corpul animalului sau în habitatul acestuia. Alte forme ale pasteurulozei:
-inflamaţia purulentă a ochilor
-abcesele pielii şi a regiunilor subcutanate apar prin pătrunderea agenţilor patogeni
-infecţii purulente uterine la iepuroaice,adesea ca urmare a rănilor provocate de fătare
-inflamaţia testicolelor la iepuroi

În formă acută:
- animalele sunt subfebrile sau normoterme;
- lipsa poftei de mâncare ;
- bătăile inimii sunt accelerate şi respiraţia de asemenea ;
- din nări se scurge mucus
- uneori constipaţie, urmată de diaree şi abdomen balonat.

În formă cronică :
- stare generala rea ( la fel ca la forma precedentă);
- blana lipsită de luciu, păr zburlit;
- strănut, urmate de secretii mucopurulente care determina formarea de cruste la vârful nasului
- respiraţie greoaie ;
- conjunctivita, blefarita şi sinuzita purulentă ;
- bronhopneumonie ;

- uneori diaree.
În toate cazurile animalele slăbesc sfârşitul fiind moartea dupa o evoluţie de câteva săptamâni sau luni.

Tratament
Se pot folosi :
- Neomicină 0,02 g/kg/os ( pe gură, în apa de baut) ;
- Suzotril 0,25-0,3ml/kg/i.m ;
- Sulfatimidin sau Sulfatiazol 0,4 ml/os.
Trebuie evitate medicamentele toxice pentru iepure :
- Penicilina;
- Lincomicina;
- Ampicilina;
- Monenzimul

II.2.Coriza contagioasă

Este boala ce se manifestă prin febră, inapetenţă, strănut,scurgeri mucopurulente din nări. Boala poate duce la unele complicaţii cum ar fi: sinuzită,otită,pericardită,pleuropericardită. În aceste situaţii animalul moare in 3-4 zile. Apariţia bolii este favorizată de o serie de factori cum ar fi:umezeală,curenţii de aer,variaţii de temperatură, carenţă alimentară, transport obositor. Animalele bolnave vor fi imediat izolate şi tratate medicamentos.

Tratamentul se efectuează cu:
-cloracid solutie injectabilă -30-50 mg/kg greutate vie.timp de 3.4 zile
-soluţie de ultraseptil injectabil 0.5 ml/kg, timp de 4 zile
Prevenirea bolii constă în asigurarea unui climat uscat în adăpost,evitarea curenţilor şi a factorilor ce
favorizează apariţia bolii.

II.3 Conjuctivita

Produsă de diferiti agenți microbieni,de răceală, praf,nisip,curenţi de aer,corpi străini,substanţe chimice iritante;
Devine congestivă în unghiul intern al ochiului,după care apare o secreţie seromucosă care devine
purulentă.Exudatul purulent se scurge pe obraji.Mai târziu cade parul de pe regiunile atinse de puroi.
Tratament:dupa toaleta regiunii se spală conjunctivita cu o soluţie de 3% acid boric cu ceai de muşetel,
după care facem o instilatie de penicilină.Tratamentul se poate repeta de 3.4 ori în cazurile grave.Ca prevenţie,
trebuie ferite animalele de factorii declanşatori.

II.4. Stafilococia

Produsă de un stafilococ foarte rezistent are ca simptome: mastite,ulcere podale,septicemia nou-născuţilor. Simptomatologia este produsa de endotoxinele bacteriene. Apariţia ulcerului este favorizată de situaţia adăpostirii,cu podea dură ,planşee de sârmă unde iepurii în vârstă ,cu greutate mare,îşi rănesc picioarele.Prin aceste răni stafilococci infiltraţi produc un abces inflamator purulent.Deschizându-se,abcesul se transformă în plagă ulceroasă şi hemoragică.Se poate ajunge la septicemie,cu efect letal. Se face toaleta regiunii,se îndepartează puroiul.Cavitatea abscesului va fi bandijonată cu tinctură de iod sau acid fenic 5%, după care se introduce un unguent de cloracid;Se va asigura un aşternut moale,neiritant. Boala poate fi prevenită prin întreţinerea igienică a animalelor.Pe pardoseala cuştii se aşează scânduri de odihnă.Animalele vor avea raţii echilibrate,cu o cantitate suficienta de săruri minerale şi vitamine. Se efectuează dezinfecţia periodică a cuştilor.

II.5.Listerioza

-boală infecţioasă produsă de bacterii din genul Listeria, Listeria monocitogenes.
-se exprimă clinic fie ca o entitate septicemică, fie prin encefalită, fie prin avorturi.
Anatomo-patologic: focare nodulare în diferite ţesuturi şi organe (ficat, splină, SNC). La unele specii se
exprimă prin creşterea monocitelor.
-apare şi la om
-afectează SNC, se termină prin deces
-avort inclusiv la om
-la animalele hrănite cu silozuri are frecvenţă mai mare (se mai numeşte boala de siloz)
Se deosebeste de bacilul rujetului prin faptul ca e mobilă.
Etiologie: Listeria monocitogenes are o structura antigenică heterogenă, există cel puţin 4 tipuri antigenice distincte (I, II, III, IV (IVa, IVb)). Produce o exotoxină (hemolizină) - evidenţierea ei are valoare de diagnostic.
Determina creşterea monocitelor în sange, organele hematoformatoare sau de depozit.Sunt receptive mai ales oile, porcii, taurinele, caii, cainii, păsarile (gaina, rata, curca, porumbei), rozatoare (iepuri, cobai), pesti (păstrav), moluşte.
Surse de infecţie:
-primare - animale bolnave sau trecute prin boală, mai ales cele care au avortat - învelitorile sunt bogate în germeni. Boala apare şi dispare brusc, pentru a reapare anul urmator la repetarea factorilor de risc. -secundare - microbul rezistă în sol, inclusiv în apa sărată, în apele dulci - peştii, broaştele sunt purtătoare şi eliminatoare de germeni, lipsa furajelor bogate în glucide e un factor de risc (administrarea glucozei determina ameliorarea semnelor de boală) la care se adaugă gestaţia care determină creşterea corpilor cetonici. Boala apare sub forma de cazuri sporadice, rar enzootice. Într-un areal boala se menţine mai mulţi ani indiferent de măsurile care se iau; e menţinută în sol mai ales de rozatoare. Listeria e o bacterie cu rezistenţă slabă chiar şi în culturi. Un mod de transmitere sunt şi larvele unor paraziţi (Oestrus ) care ajung în sinusuri până chiar în SN. Clinic există 3 forme in funcţie de specia receptivă:
1. - tipul encefalo-meningial = cel mai grav, e însoţit şi de avort, frecvent la rumegătoare, porc şi om.
Este o zoonoză gravă, mai ales la femeile gravide (avort), frecvent determină exitus.
2. - tipul necrotic cu mononucleoză = tulburări inclusiv în țesuturile dotate cu celule STEM, monocit
3. - tipul septicemic -determină septicemie, apoi la locul de localizare a listeriilor se produc necroze. Infecţia se produce pe multe căi de regulă prin ingestie dar şi prin mucoase lezate. La pui in primele 10 zilzzile de viaţă determină sindrom de febră, tulburari digestive, moarte în 24-48 de ore, apare frecvent la aduadulţi, produce avort frecvent la un număr mare de femele gestante (se pot pierde 50% din produşi). Listerioza se poate confundă cu boli ca: turbarea, boala Aujeszky, cenuroza;

Tratament: antiinfecţios + substanţe energetice din categoria glucidelor sau glucoza i.v., tetracicline, etc. Profilaxie: -nespecifică – eliminarea animalelor care au avortat sau care s-au remis precoce, renunțarea la furafurajul conservat, deratizări periodice, imunoprofilaxia cu tulpini neagresive determină apariţia de anticorpi.
Mai rar întâlnim:bordeteloza,rodenţioza(pseudotuberculoza),tuberculoza,tularemia,salmoneloza.

III.BOLILE PARAZITARE

III.1.Coccidioza iepurilor
Este o boala parazitară, care afectează tineretul cu vârste cuprinse între 16-40 zile. Surse de infestare: fecalele iepurilor infestaţi cu oochişti care poluează cuştile, apa, furajele.
Factori favorizanţi :
- aglomerările de animale ;
- igiena deficitară ;
- umiditatea ridicată ;
- carenţele alimentare.
Simptome :
În forma intestinală frecvent la vârsta de 6-18 săptămâni se constată :
- înmuierea crotinelor ;
- tristeţe, lipsa poftei de mâncare ;
- abdomen balonat ;
- dupa 6-7 zile diaree apoasă, cu miros respingător;
- slăbire, deshidratare, apetit ridicat pentru apă, urinări dese ;
În formele cronice, constipaţia alternează cu diareea, animalele slăbesc, prezintă ascită (lichid în abdomen) şi mor dupa 2-3 săptămâni. În forma hepatică, starea generală se alterează, mucoasele sunt palide, datorită anemiei subicterului. Iepurele urinează des, prezintă diaree. Animalul moare în 10-12 zile.
Coccidioza la iepuri prezintă două forme:
-intestinală
-hepatică, excepţional se mai găseşte forma oto-rino-faringiană
Eimeria perforans - în duoden şi ileon
-intestinalis - 10-15 cm deasupra valvulei ileocecale
-magna - în cecum şi colon
-stidae - în ficat (canalele biliare)
Din punct de vedere epizootologic sursele de infecţie sunt iepurii adulţi purtători - contaminare prin furaje si
apă .Dezvoltarea se face intracelular.
Adăposturile umede sunt un factor favorizant.
-elementul infestant este oochistul, oochistii vor fi eliminaţi ulterior prin fecale
-gazda definitivă este animalul în care are loc înmulţirea sexuată
-la Eimeria si Izospora este necesar un timp în mediul exterior în care oochistii evoluează şi devin infestanţi (în condiţii de temperatură şi umiditate), (24-96 de ore) - masa germinativă se transformă în sporoblaşti cu sporozoizi (4 sporoblaşti x 2 = 8 sporozoizi la Eimeria, 2 sporoblaşti x 4 = 8 sporozoizi la Izospora).În coccidioze animalele purtătoare elimină prin fecale oochişti => numai în acest stadiu este infestant .În coccidii există o strictă specificitate de specie.
În celulă:
-devine rotund => stadiul de trofozoid
-se organizează => faza de schizon
-se sparge => eliberează merozoizi (= sporozoizi)
-merozoizii pot pătrunde în alte celule => faza de înmultire sexuată. Dupa 2-3 generaţii se trece laînmulţirea sexuată. Un merozoid intră în celulă şi se transformă în microgametocit care conţine microgameţi = elemente sexuale mascule. În altă celulă se formează macrogametocitul cu elementul sexual femel numit macrogamet=> zigotul care iese afară sub formă de oochist = perioada înmulţirii sexuate (sporogonică) -acţiune mecanică (distructivă), toxică, favorizează bacteriile.
Patogeneză:leziuni hemoragice.Toxinele care se absorb in intestin produc hipoproteinemie,hipoalbuminemie,
creşte lipidemia, uremia şi globulinele.
Anatomo-patologic: cadavre slăbite, deshidratate, atrofie musculară, ascită mucoase anemice, catar intestinal,balonare. În forma hepatică se observă: icter, ficatul e mărit, are pe suprafaţa aspect de conopidă datorită nodulilor miliari alb-galbui. În forma intestinală apare diaree puternică, trenul posterior e umed, decubit
lateral, sfincterul anal e deschis. Slăbeşte foarte rapid. În forma hepatică apare anemie, poliurie, ascită. La tineret este o evoluţie foarte gravă.
Microscopic: fecale de la iepure - dacă sunt apoase => examen direct - picatura între lama şi lamela,
examen necropsic, raclat de pe o porţiune de intestin.
Prevenire:
-pentru un număr mic de animale:puietul trebuie izolat de tineretul purtător
-în complexe: se administrează substanţe anticoccigiene în furaj, care se scot cu câteva zile înainte
de sacrificare (10-20) în funcţie de tipul de medicament.
Dezinfecţia se realizează greu în gospodării (înlocuirea pamântului din pardoseală, în complexe se
practică flambarea).
Forma, dimensiunile, timpul de sporulare, perioada prepatentă, localizarea, sunt criterii de localizare şi
evidenţiere a oochiştilor.Patogeneza e aceeaşi.
Leziunile sunt cu pondere pe intestinul subţire, colon şi rect - leziuni hemoragico-necrotice cu sfacelare pe mucoase. Datorită ruperi

Medicamentatia la iepuri


Coccidioza : Toltazuril ( substanta activa ) – foarte puternic, Baycox, Sulfachinoxalina, Sulfadiazina, Sulfadimidina, Salinomicina, Diclazuril, Robenidin, Coccitostop, Gelliprim Orale.


Hemoragii dupa coccidioze: Vitamina K asociat cu coccidiostatice

Boala hemoragica ( Septicemia virala, RHD ): Cunipravac (Cunipravac-RHD), Mixohemovirovac,
Mixohemoragivac.

Colibaciloza:



Albumul selectat nu contine nici o poza.








Comentarii album • 5
eugen2005 5 februarie 2012  
salut,ati incercat ghinda la iepuri,si cum?
  Raportează
ionutk 21 octombrie 2011  
In legatura cu administrarea enrofloxacinei,2 ml intr-un litru de apa e prea putin.Se da asa:cand iepurele nu mai mananca bine,normal ca nu bea apa si atunci trebuie dat 2 ml pe gat,iar prevantiv intre 6-8 ml/1l apa.Cand e vorba e enrofloxacina se poate face supradoza,si in plus aceasta are un spectru larg fata de alte medicamente.
Se administreaza in general timp de 7 zile,odata la 50-60 zile.
  Raportează
BodoJani 24 februarie 2011  
Salutari! Interesant si folositor documentar, multumesc! ... As face o observatie: la bolile digestive vad enumarat si voma... Eu pana acum stian ca iepurii nu pot sa vomita, tocmai de asta sunt ei sensibile.
  Raportează
anonim
Olivian 17 noiembrie 2010  
salut adauga te rog id-ul meu sa te intreb ceva....donolivian22
  Raportează
gavrilabizau 9 aprilie 2010  
foarte bun acest documentar
  Raportează
Către: balaban

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.